GÂNDUL ZILEI | Pe când și la noi un #MeToo?
O știre care în alte țări ar fi stârnit un scandal de proporții, la noi a trecut practic neobservată. E vorba de acuzațiile aduse de Tatiana Vozian, o angajată a Curții de Conturi, lui Marian Lupu, președintele instituției. Potrivit femeii, Marian Lupu i-ar fi făcut avansuri, pe care angajata le-a refuzat. În consecință, Tatiana Vozian s-ar fi ales cu un dosar intern în care e învinuită de nerespectarea normelor de conduită.
・ Diana Guja
Știrile despre cazurile de hărțuire sexuală sunt, de regulă, codașele clasei - rare, trecute deseori cu vederea și uitate repede. În cazul în care viața lor e mai lungă, datorită rețelelor de socializare, comentariile le transformă într-o zonă de excludere - accentele migrează spre comportamentul „îndoielnic” al victimei, iar agresorului i se lipesc fel de fel de adjective, de obicei, favorabile, dar absolut irelevante situației concrete de hărțuire. Astfel, după un traseu care se încheie invariabil într-o fundătură, tema hărțuirii sexuale dispare de pe radarele publice, iar odată cu ea și încrederea victimelor că are sens să vorbească.
Deși cazurile de hărțuire sexuală la locul de muncă sunt la ordinea zilei în Moldova, potrivit unui studiu angajații și angajatele nu cunosc cum să identifice formele de hărțuire sexuală, respectiv nu le raportează. Pe altă parte, neraportarea nu e cauzată doar de lipsa cunoștințelor, ci și de mulți alți factori - rușinea, frica de a rămâne fără lucru, lipsa unui grup de sprijin etc.
În acest sens, reacția oficială a Curții de Conturi în cazul Tatianei Vozian vs Marian Lupu, e simbolică. O ditamai instituție, care este Curtea de Conturi, ia o poziție acuzatoare, strivind din start, prin declarațiile sale, presupusa victimă a presupusei hărțuiri. „[...] calomnii și insinuări, care denigrează imaginea persoanei cu demnitate publică și aduc prejudiciu imaginii instituției și a întregului colectiv”. De atât a fost în stare o mașină a statului pusă față în față cu vulnerabilitatea unui om.
Circa 60% dintre persoanele angajate abuzate nu au raportat cazurile cu care s-au confruntat și nu au solicitat ajutor. Reticența de a raporta cazurile de hărțuire sexuală este adesea determinată de nivelul jos de încredere în organele competente, motiv pentru care o bună parte din persoanele care s-au confruntat cu asemenea situații au preferat să remedieze individual. Totodată, presiunea socială, frica de blamare constituie factori suplimentari care descurajează victimele să vorbească/raporteze cazurile cu care s-au confruntat.
Autor: Hărțuirea sexuală la locul de muncă: între percepții și realitate
Avem o cultură foarte rudimentară ce ține de consimțământ. Această lipsă profundă a înțelegerii pe unde trece admisibilul și unde acesta se transformă în inadmisibil în relațiile dintre oameni, ne-a format o pată acolo unde ar trebui să vedem victima. Mai mult, ne place să fim de partea agresorului, chiar dacă o recunoaștem cu greu sau deloc. În ochii noștri el e mai puternic. Și, cu siguranță, gospodar, tată bun, un profesionist. Cât de multe lucruri social acceptate, cu care vrem să ne asociem.
Fiecare a cincea femeie din Moldova se confruntă cu unele forme subtile de hărțuire sexuală la locul de muncă, iar patru din 100 se confruntă cu forme grave de hărțuire. Sunt cifre de care n-ar trebui să avem unde ne ascunde. Cu toate acestea, găsim.