De la icoane pe Facebook până la Muntele Athos. Cât de mult se conduce Dodon de propria afirmație precum că „religia nu trebuie să se implice în treburile statului”

De la icoane pe Facebook până la Muntele Athos. Cât de mult se conduce Dodon de propria afirmație precum că „religia nu trebuie să se implice în treburile statului”
Foto: Igor Dodon

La conferința de presă dedicată celor doi ani de mandat, președintele Igor Dodon a rostit, la un moment dat, o afirmație care pare să se bată cap în cap cu multe din acțiunile sale: „Religia nu trebuie să se implice în activitatea statului”. L-am întrebat pe președinte cum se leagă cu această afirmație sfințirea președinției, participarea sa la Marșul Familiei organizat de Mitropolie, călătoriile pe muntele Athos și susținerea pe care i-a acordat-o Mitropolitul Vladimir în campania din 2016. Mai mult, am fost curioși să aflăm dacă biserica ar putea influența astfel decizia alegătorilor la viitorul scrutin, însă la această întrebare nu am primit răspuns. 

Sfințirea președinției - „tradiție moldovenească”

Iată ce a declarat președintele despre decizia de a sfinți clădirea președinției, reparată de turci.

„La noi la moldoveni e un obicei foarte bun, încă din strămoși, care sper că va continua pe viitor. Întrați în orice casă, orice sat și o să vă spună că atunci când se construiește sau se repară ceva, vine preotul și sfințește. Așa-i la noi la moldoveni, e o tradiție. Eu mă consider moldovean și am luat decizia ca de Sfântul Nicolae, o sărbătoare creștină importantă, să fie sfințită de Mitropolitul Vladimir această instituție. Apropo, în premieră, s-a trecut prin fiecare birou, de sus până jos, așa ceva nu a mai fost până acum. Și cred că e un lucru bun. Așa cum sunt tradițiile noastre moldovenești. Este asta o implicare în politică? Asta deja e prea de tot. Dar atunci când se merge în comisariate și se sfințește? Asta tot e implicare în politică? Sunt tradiții și sunt binevenite. Sau, când în unele state europene patriarhul sau papa de la Roma vine la inaugurarea regilor sau șefilor statului? Ce, asta e implicare în treburile statului? E vorba de tradițiile noastre naționale pe care trebuie să le păstrăm, suntem o țară ortodoxă”, a declarat Igor Dodon.

Campanie pentru Dodon de la Mitropolit

I-am amintit și despre toamna anului 2016, când Mitropolitul Moldovei Vladimir îi făcuse campanie pe atunci liderului PSRM Dodon, în pragul alegerilor prezidențiale. Capul bisericii ortodoxe i-a îndemnat pe alegători să îl voteze pe socialist la alegerile din 30 octombrie, pentru că Dodon ar fi singurul candidat care se poziționează ca un apărător al valorilor creștine și un promotor al tradițiilor ortodoxe.

„Cât despre 2016, eu nu cred că a fost implicare, este poziția mea. Eu cred că fiecare cetățean din RM poate să se expună public sau nu care sunt viziunile sale. Suntem o țară democratică. Sau introducem cenzura și gata, nu permitem?”, a întrebat liderul neoficial al socialiștilor.

Aparițiile lui Dodon alături de biserică

În campania electorală pentru prezidențiale, pe lângă susținerea Mitropolitului Vladimir, un grup de preoți, în frunte cu episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, au îndemnat cetățenii să îl voteze în turul doi pe Igor Dodon. Clericii argumentau că Dodon susține Biserica Ortodoxă, în timp ce Maia Sandu ar reprezenta un „pericol pentru Biserică”. La scurt timp după aceasta, Dodon a mers la Fălești pentru a se vedea cu susținătorii săi, afirmând că „Biserica Ortodoxă este unul din pilonii de bază ai statalității Republicii Moldova”.

În 2017, Dodon a mers la Briceni unde s-a văzut cu 100 de preoți și a donat 8.000 de manuale religioase. „Ortodoxia este piatra de temelie a statalităţii moldoveneşti”, declara președintele laic. În același an, în ziua canonizării lui Ștefan cel Mare, Igor Dodon a înmânat decorații de stat la 16 preoți ai Mitropoliei Moldovei. 2017 a fost și primul an de pelerinaj al lui Dodon pe Muntele Athos. „Cu Doamne ajută. Mergem pe Sfântul Munte Athos. Ne vom ruga pentru Moldova și bunăstarea poporului nostru”, spunea atunci fostul socialist. El și-a repetat pelerinajul și în 2018, însă nu înainte de a participa la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolia Moldovei. 

Pe lângă întrevederi cu clerul, Dodon postează adesea și pe Facebook mesaje cu tentă religioasă. Doar în decembrie, Dodon a postat trei mesaje dedicate sărbătorilor religioase și a atașat fotografiile unor icoane (aici, aici și aici).

Libertatea practicării religiei în Republica Moldova este garantată și protejată de Constituția statului. Art.31 din Constituție stabilește: „Cultele religioase sînt autonome, separate de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri și în orfelinate”.





Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.