Unele condiționalități din programul cu FMI ar putea fi renegociate

Unele condiționalități din programul cu FMI ar putea fi renegociate

Măsurile fiscale, anunțate de Ministerul Finanțelor, nu vor fi aprobate de Guvern și Parlament în perioada sesiunii parlamentare primăvară-vară. Anunțul a fost făcut de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Șeful statului a spus că Guvernul va desfășura consultări publice cu agenții economici vizați de aceste modificări fiscale, condiționate de FMI. 

Totodată, Igor Dodon a încurajat Guvernul să renegocieze cu FMI unele dintre condiționalitățile incluse în programul de finanțare.

„Președinția va acorda o atenție deosebită asigurării procesului de consultare publică cu părțile interesate a proiectelor cu caracter regulatoriu, astfel încât să nu să se admită deteriorarea condițiilor de activitate economică. Am informat Executivul și Parlamentul că nu voi promulga nici un proiect legislativ cu impact regulatoriu, dacă acesta nu a fost supus consultărilor publice cu mediul de afaceri și sindicatele”, a spus președintele țării Igor Dodon.

Publicitate

Igor Dodon a mai spus că reprezentanții asociațiilor de business l-au informat despre îngrijorările lor legate de unele măsuri de politici fiscale, anunțate recent de Ministerul Finanțelor, în contextul colaborării cu FMI. „Având drept prioritate susținerea mediului de afaceri și sporirea competitivității economiei naționale a țării, am convenit cu conducerea Guvernului și Parlamentului ca aceste măsuri să nu fie aprobate pe parcursul acestei sesiuni parlamentare”, a menționat președintele statului.

Ministra Finanțelor, Natalia Gavriliță a anunțat pe Facebook că va organiza consultări publice cu societatea civilă și mediul de afaceri.

AGORA amintește că Guvernul a decis să modifice, de la 1 ianuarie 2020, sistemul de impozitare în favoarea persoanelor cu venituri modeste: Moldovenii cu venituri de peste 30 mii de lei și mai mari nu vor mai beneficia de scutirea personală anuală, dar cota unică de 12% la impozitul pe venit pentru persoanele fizice rămâne neschimbată.

Taxele pentru poluarea mediului vor crește, în special taxa pentru plastic se va majora cu 50%, iar tichetele de masă vor fi anulate. Vor fi anulate facilitățile fiscale care nu au scopul de echitate socială, cum ar fi înlesnirile pentru jocurile de noroc și pentru parteneriatele publice-private, dar și eliminarea cotei de 10% la TVA pentru hotele, restaurante și cafenele.

Republica Moldova va primi tranșa de 46 de milioane de euro de la Fondul Monetar Internațional (FMI). Premierul Maia Sandu a anunțat recent pentru Radio Europa Liberă că în schimbul finanțării, Guvernul s-a angajat în fața FMI să lărgească baza fiscală, prin majorarea impozitelor pentru cei cu venituri mari.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal