Dodon voia propriul membru în comisia de preselecție a procurorului general. Stamate: Proiectul a fost negociat la virgulă cu PSRM

Dodon voia propriul membru în comisia de preselecție a procurorului general. Stamate: Proiectul a fost negociat la virgulă cu PSRM

La etapa negocierii proiectului de lege cu privire la Procuratură, socialiștii voiau ca șeful statului și președintele Parlamentului să desemneze câte un membru în comisia de preselecție a procurorului general. Asta a declarat ministra Justiției, Olesea Stamate, care a menționat că documentul a fost negociat „la virgulă” cu PSRM. Într-un final, s-a ajuns la un compromis – doar șeful Legislativului să poată înainta o persoană în această comisie.

„Proiectul de lege votat în septembrie a fost negociat timp de mai mult de o lună la virgulă cu PSRM. Fiecare virgulă a fost negociată. Inițial, socialiștii insistau pe o persoană desemnată de președintele Parlamentului, iar alta – de șeful statului. Formula de compromis a fost un membru desemnat de președintele Parlamentului. Probabil am fost naivi, deoarece am selectat în această comisie experți independenți, obiectivi, care țin la reputația lor și nu și-ar permite să depuncteze sau să favorizeze anumiți candidați. Un membru al comisiei și-a permis acest lucru”, a declarat Olesea Stamate la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Amintim că, potrivit modificărilor la Legea Procuraturii, aprobate de Parlament pe 16 septembrie, o comisie de preselecție de la Ministerul Justiției urma să întocmească o listă scurtă de candidați pentru funcția de procuror general, care mai apoi să fie înaintată Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru alegerea candidaturii finale. Dintre cei 16 candidați admiși la proba interviului, comisia de preselecție a ales patru – Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo.

Publicitate

Lista nu a mai ajuns însă la CSP. Și asta pentru că, pe 6 noiembrie, ministra Justiției, Olesea Stamate, a anunțat că rezultatele concursului vor fi anulate. Potrivit ei, unul dintre membrii comisiei ar fi oferit disproporționat puncte, fapt ce a influențat rezultatul final. Deși a evitat să dea un nume, Olesea Stamate s-a referit la membrul desemnat de președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi - Petru Bobu. Acesta a negat acuzațiile, menționând că a notat așa cum a găsit de cuviință.

La scurt timp, socialiștii au ieșit în public cu solicitarea de demitere a ministrei Olesea Stamate. Între timp, Guvernul a votat angajarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii. Potrivit proiectului, prim-ministrul ar urma să înainteze Consiliului Superior al Procurorilor o listă scurtă cu cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general.

Deși decizia a fost criticată de partenerii de coaliție, pe 8 noiembrie, prim-ministra a venit în fața deputaților pentru a prezenta proiectul de angajare de răspundere. Imediat după discursului Maiei Sandu, socialiștii au anunțat că înregistrează o moțiune de cenzură împotriva Executivului.

Vezi și: Ce urmează după înregistrarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sandu

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal