Agricultorii ar pregăti noi proteste, întrucât autoritățile ar întârzia cu despăgubirile pentru culturile de grupa a doua. Într-un grup tematic pe Viber, aceștia au declarat că vor organiza proteste pe data de 19 octombrie, scrie agrobiznes.md.
Totodată, agricultorii spun că nu văd altă soluție decât cea de a organiza din nou proteste.

Amintim că la sfârșitul lunii august după organizarea unor proteste masive în țară, agricultorii au spus că nu cedează și ar putea să revină în luna octombrie, în condițiile în care problemele lor nu vor fi soluționate.
„Ne ducem acasă, că timpul ne presează, dar noi nu am cedat. Ce am obținut e un nimic. Noi doar dăm răgaz Guvernului să identifice soluții, iar nouă ne dăm răgaz să muncim. Dacă nu, la începutul lunii octombrie noi ne vom reîntoarce în număr de mii ”, au spus fermierii.
În același context, recent, Ministerul Agriculturii a anunțat că încă 250 de producători agricoli vor beneficia de compensații parțiale din partea statului, urmare a consecințelor secetei ce au afectat terenurile agricole cu culturi de categoria I- cereale.
Potrivit Lui Ion Perju, o parte din actele necesare pentru a beneficia de sprijin financiar ar fi fost prezentate cu întârziere. Acum, însă, aceste se află în examinarea Ministerului Agriculturii.
Până în prezent, peste 1.500 de agenți economici au beneficiat de despăgubiri din partea statului.
AGORA amintește că la 14 august curent agricultorii din Căușeni, Ștefan Vodă, Hîncești, Leova, Cimișlia și Cantemir au pornit spre Chișinău la volanul tractoarelor. Destinația finală urma să fie Piața Marii Adunări Naționale. Fermierii planificau să protesteze în fața Guvernului, unde urmau să ceară să le fie examinate problemele cu care se confruntă din cauza secetei, însă au fost opriți de polițiști în zona Dănceni.
Totodată și agricultorii din nordul R. Moldova și-au scos tehnica agricolă pe șosea și au protestat împotriva guvernării. Aceștia au declarat că se alătură colegilor din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, întrucât au suferit pierderi mari din cauza secetei și cer autorităților să întreprindă măsurile necesare.
Vezi și aceste știri

Impactul secetei în agricultură, analizat de șefii de la Minister și partenerii de dezvoltare. La ce concluzii au ajuns

Agricultură modernizată în raionul Rîșcani, terapie prin zumzăit în Dondușeni și medicină performantă la Drochia - antreprenorii din zonele rurale se dezvoltă cu susținerea UE (VIDEO)
