
Agricultorii se întorc acasă. „Ne ducem pentru că timpul ne presează, dar noi nu am cedat” (VIDEO)
Agricultorii au anunțat că se întorc acasă pentru a realiza lucrările de sezon, care au fost lăsate baltă timp de mai multe zile în care au protestat. Fermierii spun însă că nu cedează și ar putea să revină, în condițiile în care problemele lor nu vor fi soluționate.
・
„Ne ducem acasă, că timpul ne presează, dar noi nu am cedat. Ce am obținut e un nimic. Noi doar dăm răgaz Guvernului să identifice soluții, iar nouă ne dăm răgaz să muncim. Dacă nu, la începutul lunii octombrie noi ne vom reîntoarce în număr de mii ”, au spus fermierii.
Aceștia au spus că le dau timp guvernanților să ia o decizie până la data de 21 septembrie.
Powered by embedfacebookvideo.com & buy targeted web traffic that converts
AGORA amintește că la 14 august curent agricultorii din Căușeni, Ștefan Vodă, Hîncești, Leova, Cimișlia și Cantemir au pornit spre Chișinău la volanul tractoarelor. Destinația finală urma să fie Piața Marii Adunări Naționale. Fermierii planificau să protesteze în fața Guvernului, unde urmau să ceară să le fie examinate problemele cu care se confruntă din cauza secetei, însă au fost opriți de polițiști în zona Dănceni.
Totodată și agricultorii din nordul R. Moldova și-au scos tehnica agricolă pe șosea și au protestat împotriva guvernării. Aceștia au declarat că se alătură colegilor din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, întrucât au suferit pierderi mari din cauza secetei și cer autorităților să întreprindă măsurile necesare.
Precizăm că recent, Guvernul a alocat 100 de milioane de lei în plus pentru acordarea ajutorului agricultorilor care au înregistrat pierderi la recolta din anul 2020, în urma calamităților naturale. Sursele financiare au fost prevăzute din Fondul de intervenție al Guvernului. Tot în acest scop, Guvernul a majorat de la 100 de milioane de lei la 200 de milioane de lei mijloacele alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Astfel, în total, Executivul va repartiza 300 milioane de lei pentru compensarea parțială a pierderilor la culturile de grupa întâi. Aceasta a permis majorarea compensațiilor per hectar.
Cei circa 2.800 de agricultori, terenurile cărora au fost afectate se secetă în acest anvor primi compensația în valoare de 1.500 de lei/ha, sumă de care aceștia s-au arătat nemulțumiți și au cerut 3.000 de lei.