
Guvernul anunță ajutoare pentru populație în perioada rece a anului
Toți consumatorii de gaze naturale din Republica Moldova vor beneficia, în perioada rece a anului, de susținere din partea autorităților. Anunțul a fost făcut de prim-ministra, Natalia Gavrilița, în debutul ședinței de Guvern. Șefa cabinetului de miniștri a precizat că pachetul total de compensare a creșterii tarifelor la agentul termic va constitui 1,6 miliarde de lei. Ajutorul va fi acordat din luna noiembrie până în luna martie.
・
„Dacă vorbim despre familiile nevoiașe, înseamnă o creștere a indemnizației de la 500 la 700 de lei pe lună. Vom crește eligibilitatea pentru a se califica cu 88.000 de familii mai mult. Toți consumatorii, 746.000 de familii, vor beneficia de compensații la căldură. Pentru consumul de gaze naturale, compensația va fi în două trepte: 4,5 lei din tarif pentru primii 50 de metri cubi, adică prețul pe care îl vor plăti consumatorii va fi 6,8 lei, iar următoarea cantitate de gaz consumat va costa 7,9 lei per metru cub”, a declarat Natalia Gavrilița.
Prim-ministra a subliniat că nu doar țara noastră se confruntă cu o asemenea situație:
„Întreaga omenire trece printr-o perioadă dificilă. Moldova nu e izolată de aceste procese, trecem si noi printr-o criză economică. Sarcina noastră e sa fim alături de oameni si să folosim la maxim resursele noastre. Nu suntem singuri în fața crizei, ne ajută prietenii. Uniunea Europeană ne va oferi 60 de milioane de euro, am primit și alte sume de la partenerii de dezvoltare”.
AGORA precizează că, pe 9 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat tariful de 10 lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaz consumat. Până la 30 noiembrie, prețul urmează să fie revăzut. Tariful anunțat a crescut de peste două ori, comparativ cu 4 lei și 20 de bani, cât achita populația până acum.
La data de 5 noiembrie, Moldovagaz a transmis o solicitare la ANRE în care a solicitat majorarea prețului până la 10 lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaz consumat de cetățeni, iar ANRE a dispus de cinci zile ca să aprobe un preț provizoriu. Iar la data de 4 noiembrie, Comisia pentru Situații Excepționale a emis o hotărâre în care se stipula că, până la 10 noiembrie, ANRE trebuie să aprobe noile tarife la gaze naturale.
Amintim că pe 22 octombrie, Parlamentul a votat stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, măsura a fost necesară pentru a asigura procurarea gazelor naturale în regim rapid. Prin urmare, este doar o procedură tehnică.
Te-ar putea interesa: Tabloul gazelor în Republica Moldova: Consumatorii casnici și-au crescut simțitor cantitățile utilizate în ultimii ani
Se întâmpla în condițiile în care prețurile la gazele naturale au crescut fulminant pe piața internațională, iar autoritățile centrale încă nu reușiseră să ajungă la un numitor comun cu reprezentații Gazprom pentru semnarea unui nou contract. Energocom a fost mandatat să găsească soluții alternative de livrare a gazelor pentru țară în luna octombrie și următoarele luni.
La final de octombrie, negocierile între delegația moldovenească și cea rusă în chestiunea aprovizionărilor Republicii Moldova cu gaze naturale s-au încheiat. În consecință, a fost semnat un contract pentru o perioadă de cinci ani. Autoritățile dau asigurări că în noul contract s-a utilizat formula de preț propusă de partea moldovenească.
Prețul negociat cu Gazprom este mult mai mic decât prețul de piață, iar pentru luna noiembrie prețul va fi aproximativ în jurul cifrei de 450 de dolari per mia de metri cubi, a anunțat vicepremierul Andrei Spînu.
Menționăm în același timp că Guvernul Gavriliță va anunța măsurile concrete pentru a ajuta populația să facă față facturilor mari la gaze miercuri, 10 noiembrie. Cel puțin asta susține deputatul PAS, Dan Perciun. De obicei, în fiecare zi de miercuri, membrii Executivului se întrunesc în ședință.