Participarea la Platforma Crimeea
Șefa statului susține că, dacă va fi necesar, va mai participa la Platforma Crimeea și va reitera aceeași poziție privind integritatea teritorială a Ucrainei.
„Dacă faceți aluzie că participarea mea la această platformă a influențat negocierile cu Gazprom, acest lucru este unul fals. Au mai participat țări acolo. Poziția oficială a Republicii Moldova este respectarea integrității teritoriale a Ucrainei”.
Cine s-ar face vinovat pentru creșterea prețurilor
Potrivit ei, implicarea mai devreme a autorităților moldovenești în negocierile cu Gazprom nu ar fi schimbat situația și tariful pentru gaz.
„Oricum prețurile de masă sunt foarte mari. În primul rând, Negocierile cu Gazprom sunt între două întreprinderi. Atunci când cu câteva zile înainte, a venit un mesaj în care am fost anunțați că nu se semnează contractul, atunci a intervenit Guvernul pentru că a devenit o problemă de securitate energetica. Dar nu putem spune că se putea obține un preț care nu ar fi condus la majorarea tarifului”, afirmă președinta.
Întrebată de ce nu a mers la Moscova pentru a negocia cu autoritățile ruse, șefa statului a menționat:
„Negocierile se duc între doi agenți economici, Moldovagaz și Gazprom, iar autoritățile se implică atunci când apare o problemă energetică la nivel național, care este de competența Guvernului. Unde ați văzut un șef de stat să se implice în negocierile dintre doi agenți economici”.
Maia Sandu spune că de vină ar fi factorii externi, iar majorarea compensațiilor ar avea un impact deosebit și asupra agenților economici, care formează bugetul.
„Creșterea prețurilor este determinată de factorii externi. Nu Guvernul crește prețurile. Republica Moldova nu are gaze și nu are o companie de stat care să extragă gaze, ca Guvernul să poată interveni să țină prețurile neschimbate. În momentul în care R. Moldova cumpără gaze din extern, nu avea cum să nu crească prețurile la aceste produse. Ne-am dori să compensăm pentru toți. Dar hai să ne amintim cum se formează bugetul. Acei agenți economici, prin taxele lor, formează bugetul țării. Cu cât mai mari sunt compensațiile, cu atât mai mari sunt costurile pentru agenții economici”, a spus Maia Sandu.
Mai mult, președinta Sandu spune că moldovenii care consumă un volum mai mare de gaze și au case mari, cel mai probabil dețin resurse pentru a achita, dacă nu au, atunci „trebuie să se gândească la eficientizarea energetică”.
Totuși, Moldovenii s-ar putea confrunta, în următoarele luni, cu noi scumpiri. Astfel, ar putea crește tarifele la serviciile oferite de Termoelectrica și Premier Energy. Ba mai mult, și Apă-Canal Chișinău ar putea anunța scumpiri. Sunt prognozele făcute de directorul ANRE, Octavian Calmîc, care a precizat că urmează decizii „sensibile” pentru populație.
Analistul Economice Veaceslav Ioniță susține că R. Moldova este la coada topului printre țările din Europa în ceea ce ține de capacitatea de cumpărarea a gazului raportat la salariu mediu net lunar.
Un salariu mediu lunar pentru anul 2020, în R. Moldova, ar fi echivalentul procurării a 1.461 de m3 de gaze naturale. O comparație cu alte state din Europa, în baza aceluiași indice, denotă că țara noastră ar avea capacitate mai redusă de procurare a gazului.
Cum evaluează șefa statului activitatea „Moldovagaz”
Mai mult, șefa statului consideră necesar efectuarea unui control al instituției și un audit al conducerii actuale.
„Curtea de Conturi nu a reușit să ajungă acolo timp de 20 de ani, chiar și atunci când legea permitea acest lucru. Noi cu toții am citit analize care vorbesc despre abuzuri și cheltuieli nejustificate. Toate aceste datorii pe care le anunță Gazprom sunt cu mari semne de întrebare din cauza administrării proaste. E nevoie de un control pentru toată perioada în care bănuim că s-au întâmplat multe ilegalități. Ceea ce ține de conducerea actuală, este nevoie de efectuarea unui audit”, a punctat președinta.
Potrivit ei, subiectul va fi discutat la Consiliul Suprem de Securitate.
Te-ar putea interesa și: Cum Moldovagaz a economisit resursele, în timpul stării de urgență? Ceban: Am deconectat toată căldura, negocierile au fost fierbinți
AGORA precizează că, pe 9 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat tariful de 10 lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaz consumat. Până la 30 noiembrie, prețul urmează să fie revăzut. Tariful anunțat a crescut de peste două ori, comparativ cu 4 lei și 20 de bani, cât achita populația până acum.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.