
Candidata PSRM la funcția de premier, Mariana Durleșteanu: „Politicul trebuie să vină cu o harta de parcurs privind alegerile parlamentare anticipate”
Candidata la funcția de premier din partea PSRM, Mariana Durleșteanu, spune că politicienii trebuie să vină cu o hartă de parcurs privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate, întrucât bugetul statului este sustenabil până în iunie 2021 și deficitul bugetar nu va fi de 14 miliarde de lei, ci dublu.
・
„Atenționez ca bugetul statului este sustenabil până în iunie 2021 și deficitul bugetar nu va fi de 14 miliarde de lei, ci dublu - respectiv țara poate intra în colaps financiar.
Consider ca politicul existent trebuie să vină cu o hartă de parcurs privind alegerile parlamentare anticipate, cu un proces clar cum vor fi declanșate, când vor fi și cum se gestionează țara în această perioadă.
Vreau să văd clar ce cheltuieli se vor tăia sau de unde se vor găsi acele surse financiare ca să se asigure desfășurarea anticipatelor. Ce facem cu programul de vaccinare care nu este bugetat, cum se vor aloca cheltuieli pentru teste COVID-19 și pentru asigurarea cheltuielilor păturilor vulnerabile întru a supraviețui în această perioadă. Cum susținem mediul de afaceri? Moldova va avea o descreștere economică nu de 14%, ci mult mai mare, deci cum se va asigura un buget al țării după iunie 2021.
Pentru gestionarea responsabilă a acestei crize politice/sociale/economice este necesar un Guvern cu asumare de răspundere și independența executivă separat de ambițiile politicului. Nu mă hazardez la această poziție de prim-ministru, însă m-am gândit că cetățenii nu merită aceasta suferința din partea politicului”, a scris Mariana Durleșteanu pe pagina sa de facebook.
Totodată, ea a îndemnat-o pe președinta Maia Sandu să negocieze cu toate fracțiunile parlamentare pentru a depăși criza politică.
„Sugerez ca doamna președinte sa asigure un dialog cu toate fracțiunile întru a depăși această situație fără precedent și pentru a nu dezamăgi cetățenii de pretutindeni de votul acordat.
Asumarea și angajarea politicului întru asigurarea gestionării acestei crize prin menținerea vectorului europene al Moldovei, program de emergenta cu FMI și partenerii externi pentru asigurarea reformelor și suportului financiar, gestionarea crizei pandemice si economice. Fac un apel către forțele politice. Nu vă bateți joc de cetățeni. În curând, nu va mai fi nici electorat și nici pe cine alege”, a mai spus Durleșteanu.
Amintim că, pe 11 februarie 2021, în timp ce candidata propusă de președinta Maia Sandu la funcția de premier, Natalia Gavrilița, își prezenta programul de activitate a Guvernului în plenul Parlamentului, liderul PSRM Igor Dodon a anunțat că propune un alt candidat pentru această funcție – Mariana Durleșteanu. La scurt timp, a fost formalizată și o majoritate parlamentară din 54 de deputați, care a anunțat că susține candidatul propus de socialiști. Este vorba de fracțiunile PSRM și PP Șor, ex-democrații de la Pentru Moldova, deputatul independent Alexandr Oleinic, dar și de ex-deputații PDM, în prezent neafiliați, Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.
În aceeași zi, după ce Guvernul Gavrilița nu a fost susținut în Parlament de niciun deputat, președinta Maia Sandu a anunțat consultări cu fracțiunile parlamentare. În pofida candidaturii înaintate de majoritatea parlamentară proaspăt formalizată, Maia Sandu a anunțat că o propune repetat pe Natalia Gavrilița drept candidată pentru funcția de prim-ministru. PSRM a spus că va ataca la Curtea Constituțională acest decret.
Menționăm că, pe 6 august 2020, Curtea Constituțională a statuat că președintele Republicii Moldova este obligat să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară formalizată în timpul consultărilor. În caz contrar, șeful statului poate fi suspendat și demis din funcție. Potrivit articolului 89 din Constituție, procedura de suspendare din funcție a președintelui presupune votul a 67 de deputați în Parlament și apoi organizarea unui referendum național.